O lecție de curaj: elevii din Transnistria care luptă pentru limba română
Într-o lume în care granițele fizice și culturale pot deveni bariere insurmontabile, există povești care inspiră și demonstrează că dorința de a învăța și de a păstra identitatea națională poate depăși orice obstacol. În Transnistria, sute de elevi parcurg zilnic 30 de kilometri pentru a învăța în limba română, într-un teritoriu unde tensiunile politice și militare sunt încă palpabile.
De peste două decenii, acești copii și profesorii lor fac naveta între două lumi, trecând prin puncte de control păzite de soldați înarmați. Ei nu doar că învață, ci și rezistă, păstrând vie flacăra identității românești într-un mediu ostil. Este o poveste despre perseverență, curaj și dragoste pentru limba maternă.
Un trecut marcat de interdicții și rezistență
În 1992, după războiul din Transnistria, autoritățile au interzis predarea în grafie latină, impunând alfabetul chirilic și limba rusă în școli. Această decizie a fost un șoc pentru părinți și profesori, care nu puteau concepe ca limba română să fie eliminată din educația copiilor lor. Eleonora Cercavschi, directoarea liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, a fost una dintre vocile care au refuzat să accepte această situație.
După ani de persecuții și arestări, Eleonora și echipa sa au reușit să mute liceul în Doroțcaia, pe malul drept al Nistrului, sub jurisdicția Chișinăului. De atunci, generații de elevi au continuat să învețe în limba română, făcând zilnic sacrificii enorme pentru a-și păstra identitatea culturală.
Viitorul văzut prin ochii tinerilor
Gabriel, unul dintre elevii care fac naveta zilnic, are și pașaport românesc. Pentru el, viitorul României este strâns legat de un lider care să acționeze cu integritate și să asigure securitatea și dezvoltarea țării. „Viitorul președinte trebuie să fie independent și să facă tot posibilul pentru binele poporului”, spune Gabriel, cu o maturitate impresionantă pentru vârsta sa.
În Republica Moldova, unde aproximativ un milion de cetățeni dețin pașaport românesc, alegerile prezidențiale din România sunt privite cu mare interes. Pentru mulți, acestea reprezintă o șansă de a contribui la un viitor mai bun, atât pentru România, cât și pentru Basarabia.
Un apel la unitate și speranță
Valerian Grosu, profesor de arte din Iurceni, este unul dintre cei care au redobândit cetățenia română încă din anii ’90. Pentru el, votul este o datorie de onoare, un gest prin care își exprimă dorința de a vedea Basarabia revenind la „matca de la care a fost smulsă”.
Nea Ion, veteran de război și participant activ la mișcarea de eliberare națională, împărtășește aceeași viziune. „Europa are nevoie de o Românie mare, întregită, puternică. O națiune unită este o națiune puternică”, afirmă el cu convingere. Optimismul său este molipsitor, iar credința că forțele pro-moscovite nu vor triumfa este un testament al rezilienței românilor de dincolo de Prut.
Un exemplu pentru generațiile viitoare
Povestea acestor elevi și profesori din Transnistria este mai mult decât o lecție de istorie; este o lecție de viață. Este dovada că, indiferent de obstacole, dorința de a învăța, de a păstra identitatea și de a lupta pentru un viitor mai bun poate depăși orice barieră. Ei sunt generația care privește cu speranță spre viitor, un viitor în care granițele nu mai despart, ci unesc.
