Xi Jinping, primit cu onoruri militare la Washington. Prima vizită de stat în SUA după 11 ani
Președintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns miercuri seară în Statele Unite, alături de soția sa, Peng Liyuan, pentru o vizită de stat de trei zile. Liderul chinez a fost întâmpinat personal de președintele american, Donald Trump, pe pista bazei aeriene Andrews, într-un gest rar pentru un președinte american. Ultima dată când un președinte al SUA a primit personal un lider străin de același rang la această bază a fost în 1962, când John F. Kennedy l-a întâmpinat pe premierul britanic Harold Macmillan. O excepție a constituit-o vizita Papei Francisc, primit în 2015 de Barack Obama.
Ceremonia a inclus zeci de avioane de luptă F-16 și F-22 aliniate pe pistă, tribune separate pentru presa americană și cea chineză, patru tunuri ceremoniale, fanfară militară, salve de tun și survolul unui bombardier B-1. La finalul ceremoniei, cei doi președinți s-au urcat în limuzinele prezidențiale și au părăsit zona.
Vizita marchează prima deplasare de stat a lui Xi Jinping în SUA în 11 ani și prima sa călătorie în Statele Unite în aproape trei ani. Ultima prezență a liderului chinez pe pământ american a avut loc în noiembrie 2023, la Summitul Economic APEC de la San Francisco, când președinte al Statelor Unite era Joe Biden. Întâlnirea oficială dintre Xi Jinping și Donald Trump este programată joi. Până atunci, cei doi lideri urmează să participe la o cină privată oferită de familia Trump.
Armistițiu comercial prelungit înaintea discuțiilor oficiale
Pe agenda negocierilor se află în primul rând comerțul. Washingtonul își propune să mențină armistițiul comercial încheiat anul trecut și să obțină concesii suplimentare din partea Beijingului, inclusiv în privința exporturilor de pământuri rare și a lanțurilor de aprovizionare. Un alt punct sensibil vizează tehnologia și accesul Chinei la cipurile americane, în contextul în care cele două state concurează intens în domeniul inteligenței artificiale. Oficialii americani doresc să păstreze restricțiile privind anumite tehnologii considerate strategice, dar urmăresc în paralel o cooperare mai strânsă cu Beijingul privind riscurile asociate inteligenței artificiale.
Pe lista discuțiilor se află și traficul de substanțe folosite la producerea fentanilului, situația unor americani aflați în detenție în China, relația Beijingului cu Iranul și problema Taiwanului. Primul rezultat concret a fost anunțat înaintea întâlnirii: Statele Unite și China au convenit să prelungească armistițiul comercial cu două luni. Acordul urma să expire pe 10 noiembrie, iar noul termen este 10 ianuarie 2027. Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că prelungirea oferă celor două țări mai mult timp pentru negocierea unui acord comercial mai amplu.
Xi Jinping: Statele Unite și China ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”
Înaintea discuțiilor, Xi Jinping a transmis că Statele Unite și China ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”, adăugând că „poporul chinez și american se bucură de mult timp de relații prietenoase, iar interesele noastre sunt strâns legate”. Mesajul liderului chinez nu a făcut referire la un eventual acord comercial. Xi a declarat că cele două țări ar trebui „să colaboreze pentru a promova o relație stabilă, având cooperarea ca pilon principal, o concurență în limite rezonabile, divergențe gestionabile și perspective pașnice”. Făcând aluzie la sloganul preferat al lui Donald Trump, el a adăugat că „marea renaștere a națiunii chineze și obiectivul de a reda Americii măreția sa pot merge perfect mână în mână”.
Cele două puteri încearcă astfel să reducă tensiunile comerciale și să evite o nouă escaladare a relațiilor. Ultima întâlnire dintre cei doi lideri a avut loc în luna mai, în China, când Donald Trump a fost primit la Beijing cu o ceremonie grandioasă în Marea Sală a Poporului, cu saluturi de arme de foc și o fanfară care a interpretat imnul național al Statelor Unite.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
