Pacientul a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale și a solicitat obligarea pârâţilor, prin ordonanță președințială, la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Alectinib (denumire comercială Alecensa), până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond. Bărbatul suferă de o formă rară de cancer denumită liposarcom mixoid.
Potrivit literaturii de specialitate, liposarcomul este un cancer rar care se formează în celulele care stochează grăsimea în organism, de obicei în brațe și picioare. Aceste tumori cresc lent și se pot răspândi în alte părți ale corpului. Pacienții cu acest tip de cancer au, în general, un prognostic bun. Supraviețuirea globală a fost de 72% după 10 ani. Pacientul care a solicitat compensarea medicamentului a susținut că un flacon costă 22.427,86 lei (aproximativ 4.500 de euro), în funcţie de concentrație, sumă pe care nu are cum să o asigure din veniturile proprii, scrie ziare.com.
„Urgența este dată de prejudiciul direct, imediat şi permanent, pe care îl suferă reclamantul datorită imposibilităţii de a-și asigura din veniturile proprii tratamentul necesar, fapt ce îi afectează direct dreptul la viaţă”, a susținut reclamantul.
Instanţa a reținut că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în speţă, motivat de faptul că aceştia au atribuții legale în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
„Obligația statului român de a proteja dreptul la viaţă al reclamantului, în calitate de cetăţean, implică şi obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura acestuia medicamentul necesar tratamentului oncologic, în condiţiile în care acesta suferă de liposarcom mixoid. Până se va stabili, pe cale judecătorească sau administrativă, care este calea pe care astfel de asiguraţi o au pentru a avea acces la tratamentul de care depinde sănătatea şi viaţa lor, instanţa apreciază că aceste drepturi trebuie protejate prin intermediul unor măsuri provizorii, în speță neputând fi exclus ca omisiunea de a asigura reclamantului tratamentul oncologic adecvat să ducă în mod iremediabil la agravarea bolii si la pierderea vieţii acesteia”, a susținut instanța din Alba Iulia.
Decizia firească, din 31 ianuarie 2024, a fost obligarea instituțiilor statului de a asigura pacientului, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a medicamentului prescris de medicul curant.
„Dispune ca executarea să se facă fără somație şi fără trecerea unui termen”, a mai susținut magistratul.
Sursa: Realitatea.net