Sindicatul TAROM respinge scenariul falimentului: Compania zboară astăzi și vinde bilete
Sindicatul Unit TAROM (SUT) a respins scenariul potrivit căruia compania aeriană națională ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, cerând dovezi concrete pentru o astfel de afirmație. Reprezentanții angajaților avertizează că îndemnurile publice adresate pasagerilor de a nu mai cumpăra bilete pot afecta direct vânzările și încrederea în operatorul aerian.
Poziția sindicatului vine după declarațiile senatorului Cristian Ghinea, care a afirmat că TAROM ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni și le-a recomandat pasagerilor să nu achiziționeze bilete pentru perioade mai mari de două luni. SUT a reamintit și o declarație anterioară a vicepremierului Oana Gheorghiu, care anunța închiderea companiei în data de 30 aprilie 2026.
„Este iresponsabil să anunți falimentul TAROM”
Într-un comunicat transmis, sindicatul a calificat drept iresponsabilă asocierea dintre anunțul privind falimentul și recomandarea ca pasagerii să nu mai cumpere bilete. „Una este să critici managementul și să ceri soluții și cu totul altceva să anunți public falimentul unei companii care funcționează și să le recomanzi clienților să nu-i mai cumpere biletele”, se arată în documentul citat.
Sindicaliștii au subliniat că nu contestă dreptul la critică față de companie, managementul acesteia sau modul de implementare a planului de restructurare și că ei înșiși au semnalat în repetate rânduri problemele existente.
Cereri de documente oficiale
SUT a solicitat publicarea informațiilor concrete care ar sta la baza afirmației privind intrarea în faliment în următoarele șase luni. „Există un document oficial? Există o decizie a acționarului? Există o procedură de insolvență sau faliment despre care angajații și publicul nu au fost informați? Dacă există, aceste informații trebuie făcute publice”, se arată în comunicat.
Sindicatul a precizat că TAROM „zboară astăzi”, are pasageri, angajați, furnizori și parteneri comerciali, vinde bilete și se află în perioada de implementare a planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Compania funcționează în prezent sub autoritatea Ministerului Transporturilor și are capital majoritar de stat.
Apel către Ministerul Transporturilor și conducerea TAROM
În acest context, sindicatul a cerut Ministerului Transporturilor și conducerii TAROM să răspundă public dacă există în prezent vreun document, vreo decizie politică sau vreo procedură oficială care să indice intrarea companiei în faliment în următoarele șase luni.
SUT a avertizat că, în lipsa unor astfel de documente, declarațiile publice despre faliment pot avea efecte directe asupra activității companiei, întrucât o companie aeriană depinde de încrederea pasagerilor și de biletele vândute în avans. „Poți produce un efect direct asupra vânzărilor și asupra încrederii în companie”, au afirmat sindicaliștii, întrebându-se cum mai poate fi salvată o companie dacă publicul este îndemnat, în același timp, să nu-i mai cumpere serviciile.
Posibile acțiuni în justiție
Sindicatul a precizat că nu contestă problemele TAROM și că a criticat la rândul său managementul companiei, deciziile greșite, țintele nerealizate și costurile acesteia. „Dar angajații TAROM nu pot fi puși din nou să plătească pentru decizii pe care nu le-au luat și nici pentru declarații publice care pot îndepărta pasagerii de companie”, se mai arată în comunicat.
Totodată, SUT a anunțat că își rezervă dreptul de a acționa în justiție persoanele politice despre care consideră că ar avea înțelegeri cu actori concurenți de pe piața aviației. „TAROM are nevoie de soluții, de management responsabil și de decizii luate la timp. Nu de un faliment anunțat public înainte să existe”, a concluzionat sindicatul.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
