„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân obligatorii, dar costurile ajung tot la părinți
Ministerul Educației a decis să păstreze programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” și în anul școlar care tocmai a început, deși au existat propuneri pentru eliminarea sau comasarea lor. Argumentul oficial este că scopul acestor programe poate fi atins și prin activități gratuite. În practică, însă, situația este diferită.
Conform datelor prezentate, 40% dintre părinți spun că au contribuit financiar la activitățile din „Școala Altfel”, iar un studiu național arată că 81% dintre profesori își doresc ca părinții să se implice mai mult. Cele două programe cuprind câte cinci zile fiecare, iar aceste zile generează costuri suplimentare.
„Cam 70 de lei de copil pentru o activitate de săptămâna altfel. La excursii sunt de acord că trebuie să participe pe banii noștri, dar alte necesități ce țin de școală și de grădiniță cred că ar trebui statul”, a declarat o mamă.
Atunci când fondurile lipsesc, rămâne inventivitatea profesorilor, care trebuie să pregătească cinci zile de activități diferite. Adina Sabo, profesor de limba franceză, a explicat că organizarea presupune o programare din timp, iar vizitele nu sunt întotdeauna gratuite, chiar dacă este vorba despre elevi. În această situație, se cere acordul părinților și contribuția lor, deși teoretic școala ar trebui să asigure fondurile necesare.
Oana Miclău, directorul Colegiului „Carmen Sylva” din Timișoara, consideră că majoritatea cadrelor didactice ar prefera o comasare a celor două programe și o regândire a structurii anului școlar. „Sunt convinsă că peste 80% să nu spun chiar 90% cu siguranță și-ar dori cel puțin o comasare între programul Școala Altfel și Săptămâna Verde și o regândire a structurii anului școlar”, a declarat aceasta.
Un elev a precizat că programele sunt benefice și că ar avea nevoie de sprijin, nu de eliminare. Conform Ministerului Educației, „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân obligatorii în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, la alegerea fiecărei școli.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
