Botoșani: peste o treime din populație beneficiază de ajutor social
În județul Botoșani, aproximativ 130.000 de persoane se bazează pe sprijin financiar din partea statului, ceea ce reprezintă mai bine de o treime din populația totală a județului. Numai în luna august, autoritățile au virat beneficii sociale în valoare totală de peste 56 de milioane de lei.
Cea mai mare parte a acestor sume a fost direcționată către alocațiile de stat pentru copii. Aproximativ 25,3 milioane de lei au ajuns la 72.959 de beneficiari. O altă categorie semnificativă este reprezentată de persoanele cu dizabilități: pentru 17.667 de beneficiari încadrați în diferite grade de handicap, statul a plătit drepturi în valoare de peste 10,6 milioane de lei.
De asemenea, 3.561 de persoane au primit indemnizații pentru creșterea copilului, suma totală acordată pentru această categorie fiind de aproximativ 10,5 milioane de lei. Prin programul Venitul Minim de Incluziune, au fost achitate peste 4,7 milioane de lei pentru 7.267 de persoane aflate în situații vulnerabile.
Alte aproape două milioane de lei au fost acordate sub formă de alocații pentru 681 de copii aflați în plasament. Totodată, 945 de părinți care s-au întors mai repede la serviciu au beneficiat de stimulente de inserție, pentru care s-au plătit aproximativ 865.000 de lei.
Statul a asigurat și alocații de hrană pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA și TBC. Peste 240.000 de lei au fost plătiți pentru 242 de persoane cu HIV/SIDA, iar peste 93.000 de lei au revenit unui număr de 106 pacienți cu TBC. În cazul indemnizațiilor aferente concediului de acomodare, suma plătită a fost de aproximativ 95.000 de lei pentru 60 de persoane.
Separat de aceste drepturi, 29.662 de locuitori cu venituri reduse au beneficiat de tichetul de energie, valoarea totală a sprijinului acordat pentru această categorie fiind de aproape 1,5 milioane de lei.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
