Radu Miruță a primit aviz negativ în comisiile de apărare după ce a venit însoțit de trei generali
Ministrul propus pentru portofoliul Apărării Naționale, Radu Miruță, a primit aviz negativ, luni, în Comisiile parlamentare reunite de apărare națională. Votul a fost de 17 „pentru” și 21 „contra”.
La audieri, Radu Miruță a mers însoțit de trei generali din Armata română: gl.mr. Pleșa Cornel, șeful DGArm, gl.bg. Adrian Ivan, locțiitor șef Dgfc, și gl.mr. Valeriu Roșu, locțiitor șef DRPCVP.
Generalii contestă prezența la audieri
Prezenți în studioul emisiunii „Sinteza zilei”, generalii Cristian Barbu și Mircea Mîndrescu au contestat această mișcare. „A fost un abuz din partea ministrului, care probabil că a dat ordin ca acești generali să-l însoțească într-o astfel de misiune politică”, a declarat gen. Barbu.
Acesta a explicat că audierea unui politician propus de un partid pentru a face parte dintr-un guvern politic, condus de un politician, într-o instituție politică, nu are alt caracter. „Generalii au greșit pentru că au acceptat să fie prezenți într-o astfel de misiune. Primul aspect este probabil ordinul pe care l-a dat ministrul. Nu cred că l-a dat Șeful Statului Major al Apărării”, a spus generalul.
Întrebat dacă generalii puteau refuza un astfel de ordin, Cristian Barbu a răspuns: „Categoric că da, pentru că în această situație au compromis nu numai poziția personală sau a instituției în sine, ci întreaga poziție a Armatei vizavi de un caracter politic, nu numai interzis prin lege, ci care n-ar trebui să se dezvolte în cadrul Armatei”.
La rândul său, generalul Mircea Mîndrescu a afirmat: „Ministrul Miruță nu trebuia să facă așa ceva. Înclin să cred că există suspiciuni puternice că legea a fost încălcată cumva. Vom vedea urmările. Din punct de vedere politic a fost o greșeală că s-a întâmplat așa ceva. Argumentele sunt extrem de puternice. Despre ce vorbim? De Parlament, de politică”.
Reacția lui Radu Miruță după avizul negativ
După avizul negativ al comisiilor, Radu Miruță a afirmat că nevoile Armatei sunt aceleași, indiferent de ministru. „Am pornit un program istoric de modernizare și de înzestrare a Armatei Române în doar câteva luni și este ceea ce Armata Română are mare nevoie. Indiferent de cine va fi ministru, sunt niște probleme care apasă în Armata Română, cu o politică de resurse umane care nu este actualizată la ce se întâmplă în anul 2026 și pentru care am început să facem schimbări”, a declarat Miruță.
Răspunzând unor întrebări, el a spus că modificările privind vârsta de pensionare a militarilor nu mai sunt pe „masă” și că a fost un proiect privind acordarea unor stimulări financiare celor care doresc să rămână în activitate după vârsta de pensionare. A adăugat că ministerul, sub conducerea sa, a avut o abordare de corectare a inechității pensiilor militarilor în rezervă.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
