Mirabela Grădinaru a participat la summitul pentru viitorul copiilor organizat sub patronajul Melaniei Trump
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui României, a luat parte la Summitul „Fostering the Future Together Partnership Event”, desfășurat sub patronajul Primei Doamne a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump. Evenimentul a reunit Prime Doamne și Primi Domni, reprezentanți la nivel înalt și lideri ai unor companii importante din domeniul tehnologiei.
Potrivit reprezentanților proiectului „România în lumină”, discuțiile s-au concentrat pe protejarea copiilor și pe impactul tehnologiei și al inteligenței artificiale asupra generațiilor viitoare. Printre temele abordate s-au numărat educația, alfabetizarea digitală și siguranța copiilor în mediul online, în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei și a inteligenței artificiale.
Reprezentanții proiectului „România în lumină” au transmis că, din perspectiva României, educația, alfabetizarea digitală și siguranța copiilor în mediul digital reprezintă priorități care necesită cooperare și responsabilitate la nivel internațional. Aceștia au subliniat că dialogul dintre state, instituții și sectorul privat este esențial pentru dezvoltarea unor soluții durabile și pentru valorificarea oportunităților oferite de progresul tehnologic.
Participarea Mirabelei Grădinaru la acest summit a fost prezentată drept o oportunitate de consolidare a dialogului și cooperării internaționale în domenii care vizează direct bunăstarea copiilor și evoluția societății. Într-un comunicat publicat miercuri pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții proiectului au evidențiat importanța implicării României în inițiative dedicate acestor obiective.
Mirabela Grădinaru îl însoțește pe președintele României la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care are loc la New York.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
