Hagi a anunțat lotul României pentru duelul cu Suedia din Nations League
Selecționerul Gheorghe Hagi a stabilit lotul de 23 de jucători cu care naționala României va aborda meciul de debut în noua ediție a UEFA Nations League, împotriva Suediei. Partida se va disputa vineri seara, de la ora 21:45, ora României, în deplasare, la Stockholm, și va fi transmisă în direct și în exclusivitate în România de Antena 1 și AntenaPLAY.
România face parte dintr-o grupă alături de Suedia, Polonia și Bosnia Herțegovina. „Tricolorii” vor juca primele patru meciuri din grupă în următoarele aproape două săptămâni, urmând ca ultimele două etape din faza grupelor să se desfășoare la mijlocul lunii noiembrie. Grupa este considerată complicată, dar rezultatele pozitive ar putea aduce inclusiv calificarea la barajul pentru Euro 2028.
România își începe aventura în competiție cu o deplasare dificilă, pe terenul unei formații care a acumulat experiență în vară, la Cupa Mondială 2026, competiție transmisă în direct și în exclusivitate în România de Antena 1, Antena 3 CNN și AntenaPLAY.
Suedia are avantajul că nu a mai fost învinsă de România într-un meci oficial din 1983, când „tricolorii” s-au impus cu 1-0 într-un meci din preliminariile pentru Euro 1984. De atunci, cele două formații s-au mai întâlnit de șase ori, iar România a mai câștigat o singură dată, tot cu 1-0, într-un amical disputat în martie 2018.
Pentru Gheorghe Hagi, partida reprezintă un nou debut oficial pe banca tehnică a naționalei. Acesta a preluat echipa României în primăvară și a condus-o în acest an în doar două meciuri amicale, 1-1 cu Georgia și 2-1 cu Țara Galilor.
Lotul stabilit de Gheorghe Hagi pentru partida din Suedia cuprinde următorii jucători: 1. Ionuț Radu, 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 4. Coubiș, 5. Ghiță, 6. Băluță, 7. Borza, 8. Olaru, 9. Louis Munteanu, 10. Stanciu, 11. Bancu, 12. Hindrich, 13. Mihăilă, 14. Ianis Hagi, 15. Burcă, 16. Valentin Cojocaru, 17. Screciu, 18. Răzvan Marin, 19. Florin Tănase, 20. Dennis Man, 21. Matei Ilie, 22. Vlad Dragomir, 23. Lisav Eissat.
Au fost lăsați acasă mai mulți fotbaliști din lotul lărgit, precum Racovițan, Opruț, Strata, Cicâldău, Marius Marin, David Matei, Cîrjan, Moruțan și Bîrligea.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
