Reacția Departamentului de Stat după dezvăluirile privind demiterea guvernului Bolojan
Departamentul de Stat al SUA a transmis o primă reacție după scandalul generat de dezvăluirile din Wall Street Journal privind o presupusă implicare americană în demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan. Instituția a precizat că nu dorește să comenteze informațiile apărute în publicația americană.
„Statele Unite apreciază parteneriatul strategic cu România, care rămâne puternic în cadrul priorităților noastre comune, inclusiv securitatea energetică și transferul sarcinilor legate de apărare”, a fost răspunsul Departamentului de Stat pentru Observator.
Ambasadorul Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg, a evitat și el comentariile pe acest subiect. „Încă de la începutul crizei politice interne care a implicat acest Guvern, am spus că Statele Unite au încredere totală în democrația din România ca să rezolve această problemă. Aceasta este o problemă pe care România o poate rezolva doar singură. Țineți minte că democrația poate fi dezordonată!”, a declarat ambasadorul.
Dezvăluirile care au declanșat scandalul politic
Conform Wall Street Journal, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi făcut referire la răsturnarea guvernului Bolojan în timpul unei discuții cu oficiali eleni. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, l-ar fi amenințat ea pe ministrul grec al Energiei în luna martie.
La finalul aceleiași luni, Kimberly Guilfoyle s-a întâlnit la un restaurant din București cu șeful PSD, Sorin Grindeanu, cu fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, și cu consilierul prezidențial Florin Vlădică. În luna următoare, social-democrații au ieșit de la guvernare, iar pe 5 mai PSD și AUR și-au unit forțele pentru a demite guvernul Bolojan.
Sorin Grindeanu a respins acuzațiile: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, nici Bigfoot. L-au dat cei 88% dintre români care au spus că țara merge într-o direcție greșită. Și că guvernează prost”.
Plângere penală și reacții politice
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a făcut plângere penală pentru trădare pe numele lui Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan, pe care îi acuză că au vândut suveranitatea și securitatea economică a țării.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat: „Nu am suficiente date, însă ceea ce mă îngrijorează este caracterul extrem de informal al acelui filmuleț pe care l-am văzut, unde președintele Camerei Deputaților și alți politicieni din PSD discutau cu reprezentanți ai altor state într-un mod care nu este demn de modul în care reprezentanții statului român trebuie să se comporte”.
Radu Miruță, ministru interimar al Apărării, a spus: „Cred că ar trebui în primă fază să se clarifice aceste aspecte în Parlament, poate cu o comisie de anchetă. Sunt prea multe informații pe un subiect extrem de important. Haideți să vedem ce spun ceilalți”.
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat: „Negocierile oficiale se poartă în cadrul oficial. În relație cu România, pentru discuțiile oficiale privind piața de energie, persoanele care au avut acest mandat de-a lungul timpului care noi am discutat-o au fost Secretarul de Stat pentru Energie, Chris Wright, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. În afara formatelor oficiale, discuțiile private nu ar trebui să atingă direct poziții de negociere ale statului român”.
Contextul energetic și rolul Kimberly Guilfoyle
Potrivit Wall Street Journal, Kimberly Guilfoyle este oficialul american care a susținut cel mai mult Coridorul Vertical, un gazoduct care ar urma să aducă gaze naturale americane din Grecia prin Bulgaria și România către Moldova și Ucraina. „O parte din mandatul președintelui este să consolideze aliații noștri să devină independenți din punct de vedere energetic. Securitatea energetică înseamnă securitate națională”, a spus ea.
La începutul anului, guvernul Bolojan a refuzat să cumpere gazele americane deoarece acestea erau peste prețul pieței. Ministrul de Externe a dezvăluit că țara noastră este interesată să participe la proiect doar pentru a reduce dependența de gazele rusești.
Avocatul diplomatei a contestat conversația. În Grecia, opoziția a cerut explicații din partea guvernului. Kimberly Guilfoyle, fostă procuroare și fostă jurnalistă la FOX News, a fost căsătorită cu Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, iar apoi logodită cu Donald Trump junior.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
