Cristina Trăilă s-a prezentat la DNA Iași: „Nu m-au chemat, eu am solicitat să vin la audieri”
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, s-a prezentat joi dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, unde urmează să fie audiată în dosarul în care este acuzată de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite.
La intrarea în sediul instituției, aceasta a declarat jurnaliștilor că prezența sa nu a fost solicitată de procurori, ci a venit din proprie inițiativă. „Nu m-au chemat. Eu am solicitat să vin la audieri. Este declarația mea, este solicitarea mea. Urmează să dau declarația și după aceea am să vă comunic și dumneavoastră”, a spus Cristina Trăilă.
Urmărire penală dispusă la finalul lunii august
Procurorii DNA au dispus, la finalul lunii august, urmărirea penală față de Cristina Trăilă, la acel moment secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Conform procurorilor anticorupție, în perioada 3–4 noiembrie 2025, Cristina Trăilă, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu, fostul șef al PNL Vaslui, de exercitare a influenței asupra președintelui ANSVSA. Scopul ar fi fost înlocuirea din funcție a directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de Fănel Bogos, administratorul unei societăți din domeniul creșterii păsărilor din județul Vaslui.
Anchetatorii susțin că scopul urmărit ar fi fost obținerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. și pentru societatea deținută de acesta, constând, între altele, în aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ trei milioane de euro, precum și în diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societății.
Demisia din funcția de la Guvern
Ulterior, Cristina Trăilă și-a anunțat demisia din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, în 28 august, că a procedat corect atunci când a avut acea întâlnire cu omul de afaceri Fănel Bogos, care are legătură cu ancheta în care este implicată Cristina Trăilă.
„Atunci când ești pe funcție publică te întâlnești cu zeci de oameni, poate, săptămânal. Unele întâlniri pot fi organizate, altele sunt ad-hoc. (…) Problema este ce se întâmplă după o astfel de întâlnire. După toate întâlnirile pe care le-am avut, dacă a fost o problemă pertinentă, am căutat să o rezolv, dacă au avut o propunere bună, am căutat să o promovez, dacă lucrurile nu mi s-au părut în regulă, dacă nu mi s-au părut chestiuni care sunt fezabile, nu le-am dat curs. Și asta s-a întâmplat și în această discuție. Prin urmare, nu e o chestiune de a regreta o întâlnire. Sigur, e păcat că oamenii vorbesc tot felul de trăsnăi pe telefoane, dar asta este responsabilitatea lor. Eu consider că am procedat corect. A venit un om în audiență, și-a spus păsurile, trebuia să avem un alt tip de discuție, am reținut ce mi-a spus, dar în afară de această discuție n-a fost nicio altă chestiune care să însemne că cineva ca să intre la mine a trebuit să dea bani sau că cineva a avut de suferit pentru că a intrat cineva la mine”, a afirmat Bolojan.
El a mai menționat că nu a fost chemat la DNA în acest dosar și nu vede de ce ar trebui să se întâmple acest lucru.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
