Câștiguri uriașe în companii de stat cu pierderi de miliarde. Guvernul a publicat situația financiară a peste 100 de companii
Guvernul a publicat situația financiară a celor peste 100 de companii de stat, împreună cu informații despre funcțiile, apartenența politică și încasările celor care le conduc. Datele arată că mai mulți directori încasează sume de zeci de mii de lei pe lună, în timp ce companiile pe care le administrează înregistrează pierderi de miliarde. Cei mai mulți șefi din companiile de stat câștigă până la 25.000 de lei brut pe lună, 115 directori încasează între 25.000 și 50.000 de lei lunar, iar 37 depășesc acest prag.
Cine sunt cei mai bine plătiți directori de la stat
Bogdan Mîndrescu ocupă trei funcții de conducere la companii de stat, care îi aduc lunar peste 15.000 de euro în mână. Ascensiunea sa a început în ianuarie 2017, când a fost numit președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București. După trei luni a preluat funcția de director general, dar mandatul s-a încheiat în februarie 2018, când a demisionat în urma unui control cerut de premier, care a descoperit nereguli în gestionarea companiei. Au urmat alte funcții importante: la Compania Națională pentru Administrarea Porturilor Maritime, consilier al ministrului Fondurilor Europene, apoi membru în Consiliul de Administrație de la Registrul Auto și secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Contactat, Bogdan Mîndrescu a declarat: „Nu sunt de acord cu niciun interviu în momentul de față.”
Al doilea cel mai bine plătit director de la stat este Mustafa Sinan, care ocupă tot trei funcții în trei companii și încasează în total peste 95.000 de lei brut pe lună. Pe locul trei se află Aristotel Marius Jude, plătit cu peste 71.000 de lei pe lună.
Companiile de stat cu cele mai mari pierderi
Platforma lansată de Guvern oferă informații despre 114 companii de stat și persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul acestora. Dintre ele, doar 88 au profit. Ministerul Transporturilor are cele mai multe companii în pierdere: CFR Călători, Metrorex și CFR SA. Cea mai mare gaură la buget este însă la Energie, generată de Complexul Energetic Oltenia și de Complexul Energetic Valea Jiului.
Vicepreședintele interimar Oana Gheorghiu a declarat: „Nu e vorba neapărat de sume. Oamenii, dacă sunt competenți, trebuie să fie bine plătiți. Însă vedem din trecut că sunt companii care au consilii de administrație bine plătite, pe contracte de mandat semnate acum 2-3 ani, dar care sunt pe pierdere. Asta este o problemă.”
Profesorul de economie Cristian Păun explică: „Cu siguranță, dacă ele ar fi listate pe bursă, nu veți mai vedea multe dintre aberațiile pe care le vedem astăzi emanate din aceste consilii de administrație bine plătite, dar care se implică foarte, foarte rudimentar și precar în a gestiona această avere a noastră a tuturor, de fapt a nimănui.”
Oana Gheorghiu a mai precizat că viitorul guvern cu puteri depline ar trebui „să introducă niște modificări privind disciplina financiară, astfel încât companiile de stat care au pierderi mai mulți ani la rând să intre într-un proces de analiză și de decizie privind viitorul acestei companii. Fie să fie restructurată, să se facă investiții, fie, dacă se consideră că nu mai este o companie care poate să producă bani pentru bugetul țării, să intre într-o formă de lichidare.”
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
