Ce ascunde nevoia de a avea mereu ultimul cuvânt. Explicațiile psihologului Anca Boalcă
De multe ori ne susținem ideile cu tărie, vrem să fim ascultați și simțim nevoia să avem ultimul cuvânt într-o conversație. Dincolo de această dorință de a avea dreptate se poate ascunde, însă, nevoia de control și chiar o formă de vulnerabilitate, explică psihologul Anca Boalcă.
Specialistul a fost invitat la Observator 16, unde a analizat mecanismele care stau în spatele acestui impuls și felul în care diferențele de opinie pot degenera într-o luptă pentru dominarea discuției, cu efecte asupra comunicării și relațiilor.
Întrebată de unde vine nevoia de a avea ultimul cuvânt, psihologul a explicat că aceasta pornește de la vulnerabilitate și de la o slăbiciune interioară. Atunci când suntem mai vulnerabili, simțim nevoia să deținem controlul, iar ultimul cuvânt creează impresia de putere și de dominare a conversației.
Anca Boalcă a subliniat că a avea o altă opinie este firesc, pentru că oamenii au experiențe de viață diferite. Problema apare atunci când acest comportament devine un tipar cotidian și se manifestă în toate relațiile și în toate conversațiile. În acest caz, atitudinea devine deranjantă pentru că dispare curiozitatea față de celălalt, iar opiniile și experiența sa nu mai prezintă interes.
Psihologul a explicat că tonul și felul în care formulăm dezacordul fac diferența. Ea recomandă o abordare de tipul: „Nu sunt de acord cu tine, dar sunt curios să te ascult și să văd de ce gândești astfel, cum ai ajuns la această percepție despre situație.”
Diferența, spune specialistul, este dată de respectul cu care întâmpinăm interlocutorul. Dacă mesajul este transmis într-un mod arogant, comunicarea sau relația este pusă într-o poziție nefirească. Atunci când cineva adoptă constant această atitudine, îl putem atenționa fără să îl rănim, de exemplu prin formularea: „Aș avea și eu ceva de spus, experiența mea este diferită de a ta.”
Un aspect important este acela că persoana din fața noastră percepe situația altfel, iar acest lucru este firesc.
Discuția s-a extins și asupra relației dintre părinți și copii, unde situația poate fi mai gravă. Psihologul a dat exemplul unui copil care dorește să se îmbrace într-un anumit fel la școală, iar părintele insistă asupra altei variante. În loc să îi explice copilului de ce alegerea părintelui este mai bună, acesta ar putea să întrebe: „De ce vrei rochița verde?”
În opinia specialisului, o atitudine curioasă este mai potrivită decât un refuz categoric. Prin întrebări precum „Ce se întâmplă astăzi la grădiniță de vrei să te îmbraci așa?”, părintele înțelege nevoia copilului și o validează. Copiii au nevoie să fie validați, iar în absența acestui lucru pot reacționa prin opoziție, plâns sau comportamente menite să îi supere pe părinți. Deși este un comportament specific copiilor, el poate fi întâlnit și la adulți.
În mediul profesional, atitudinea contează la fel de mult, iar domeniul sau funcția ocupată își pun amprenta asupra comportamentului. Anca Boalcă a explicat că, în anumite poziții, este nevoie de o anumită curiozitate și de o exprimare mai articulată, iar în profesii precum cea de psiholog ascultarea este esențială. Ea a recunoscut și că meseria de moderatoare presupune întreruperea oamenilor în timpul discuțiilor televizate, ceea ce influențează comportamentul.
Comportamentul devine o problemă atunci când se manifestă excesiv, când persoana nu își argumentează poziția și când apare agresivitatea verbală sau fizică în încercarea de a avea ultimul cuvânt.
Întrebată dacă cel mai deștept este cel care cedează, psihologul a răspuns că cel care cedează vrea să se protejeze mai mult și, de aceea, alege să se retragă din conversație sau să adopte o atitudine pasivă.
Anca Boalcă a subliniat că este important să punem limite în astfel de situații, dar și în altele, să ne cunoaștem limitele și să înțelegem de ce avem acest comportament, ce funcție psihică ocupă el în viața noastră și de ce simțim nevoia să avem mereu ultimul cuvânt de spus.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
