AUR boicotează audierile și votul de învestitură al guvernului Mureșan
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni dimineață că parlamentarii formațiunii vor boicota audierile miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, precum și votul de miercuri din plen. Anunțul a fost făcut public înainte de începerea audierilor în comisiile parlamentare.
Simion a declarat că AUR nu va fi prezent în comisii și în plen și nu va vota un guvern condus de Siegfried Mureșan sau de cel care ar putea urma după acesta, respectiv Nazare. Liderul AUR a motivat decizia prin presiunile care ar fi fost exercitate asupra formațiunii pentru a susține un „guvern marionetă” și a spus că un vot favorabil ar însemna „trădarea încrederii” primite de la susținători.
Liderul AUR a vorbit și despre criza politică și a anunțat că a desemnat o echipă de negociere cu toate formațiunile politice pentru formarea unui guvern stabil. El a afirmat că este de datoria AUR să facă parte din guvernare și să contribuie la depășirea momentelor dificile prin care trece țara.
Simion a mai declarat că, în cazul în care negocierile nu vor duce la coagularea unei majorități, trebuie convocate alegeri parlamentare anticipate. De asemenea, l-a amenințat pe președintele Nicușor Dan cu suspendarea în situația în care nu dizolvă legislativul. El a precizat că pentru o astfel de procedură este nevoie de strângerea numărului necesar de semnături și de voturi în Parlament, dar și de susținerea cetățenilor.
Anunțul AUR a venit cu puțin timp înainte de începerea audierilor miniștrilor propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Primul nominalizat audiat este Sebastian Burduja, propus pentru funcția de ministru al Energiei.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
