Incendiu într-un cămin studențesc din Cluj-Napoca: 200 de tineri evacuați în miez de noapte
Un incendiu a izbucnit noaptea trecută într-o cameră de cămin din complexul studențesc Hașdeu din Cluj-Napoca, cel mai mare campus din oraș, provocând panică printre cei aproximativ 200 de studenți cazați acolo. Flăcările au cuprins o cameră de la etajul cinci și amenințau să se extindă și la etajul șase.
Alarmele de incendiu i-au trezit din somn pe majoritatea tinerilor, care au reușit să se evacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Totuși, unii studenți au rămas blocați în camere. „Ajutor! Nu putem ieși afară!”, au strigat aceștia în momentele de panică.
Pompierii au efectuat căutări în toate încăperile căminului și au evacuat 13 studenți care nu reușiseră să iasă. „Concomitent cu efectuarea operațiunilor de stingere, pompierii au efectuat căutări în toate încăperile căminului unde au mai găsit 13 studenți pe care i-au evacuat”, a declarat Andrei Biriș de la ISU Cluj.
Fumul gros a inundat etajele superioare ale clădirii, iar trei studenți au avut nevoie de oxigen de la medicii de pe ambulanță. Niciunul dintre ei nu a necesitat spitalizare.
Unii dintre tineri au povestit că nu și-au dat seama inițial ce se întâmplă. „Alarmele au sunat și nu am știut ce să fac, nu știam dacă este o simulare. Nu știam ce să fac pentru că am ieșit din cameră și fumul era atât de negru și gros și nu puteam să respir”, a relatat un martor. Un alt student a spus că stătea la etajul opt și s-a trezit de la mirosul de fum și de la gălăgia de pe hol. „Când am ieșit pe hol deja era plin cu fum și am stat în cameră până au venit pompierii și ne-au evacuat”, a adăugat el.
Camera în care a izbucnit incendiul era ocupată de doi studenți pakistanezi. Un coleg al acestora a menționat că nu a avut discuții cu ei și că autoritățile poartă în prezent discuții pe această temă.
Pompierii suspectează că flăcările ar fi pornit de la o priză defectă, însă cercetările autorităților continuă. Conducerea universității va demara și ea propria anchetă.
Pe parcursul nopții, toți studenții afectați au fost mutați în alt cămin. Rectorul universității, Daniel David, a declarat că din cei 200 de studenți relocați, aproximativ 100-150 vor putea fi aduși înapoi în cămin, iar pentru ceilalți vor fi căutate alte locuri de cazare până când camerele afectate direct de incendiu vor fi reparate și readuse în funcțiune.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
