Fundația Îmi Pasă extinde programul „Bookster în Școli” în șase județe noi
Peste 150.000 de elevi și profesori din mai mult de 800 de unități de învățământ vor avea acces gratuit la împrumut de cărți, după ce Fundația Îmi Pasă a extins programul „Bookster în Școli” în șase județe noi: Iași, Tulcea, Brașov, Prahova, Hunedoara și Dolj. Programul a debutat în județul Alba.
Obiectivul fundației este ca, până în 2033, elevii și profesorii din toate școlile publice din România să poată împrumuta cărți în mod gratuit, ușor și adaptat generațiilor digitale.
Accesul inegal la lectură, principalul motiv al programului
În România, doar una din zece școli primare este dotată cu bibliotecă, iar sub 30% dintre unitățile de învățământ secundar dispun de una. Prin proiectul „Bookster în Școli”, fundația își propune să facă lectura accesibilă elevilor și profesorilor din toate ciclurile de învățământ, indiferent de situația lor socio-economică.
„Un copil nu are nevoie doar să audă cât de importantă este lectura, ci să găsească, la momentul potrivit, cartea care îi trezește curiozitatea. Ne-am propus un obiectiv ambițios, însă avem încredere în puterea cărților de a educa și de aceea ne găsim resurse, în fiecare zi, pentru a mai avansa încă un pic”, a declarat Marina Roșu, președintele Fundației Îmi Pasă.
Luciana Antoci, consilier de stat pe probleme de educație în Cancelaria Prim-Ministrului, a subliniat că accesul la lectură nu ar trebui să depindă de codul poștal al copilului. „Am văzut din postura de inspector școlar județean cât de mare e decalajul dintre școlile care au acces la resurse și cele care nu au, un decalaj care se vede în performanțele elevilor, dar și în atitudinea lor față de carte”, a spus ea.
Cum funcționează programul
Profesorii își creează un cont pe platforma Bookster și fac împrumuturi atât pentru ei, cât și pentru elevii din clasele lor. Cărțile fizice sunt livrate săptămânal, direct în școli, iar exemplarele deja citite sunt preluate la schimb. Oferta include mii de resurse: cărți fizice, cărți sau rezumate audio, articole și materiale video.
Programul a început la finalul anului 2024, printr-un proiect pilot în șase școli din județul Alba, cu sprijinul partenerului cofondator Star Assembly, al Filialei de Cruce Roșie a Județului Alba și al Inspectoratului Școlar Județean Alba. În martie 2025, proiectul s-a extins la toate școlile din județ, iar peste 28.000 de elevi și 4.000 de profesori din Alba au primit acces gratuit la împrumut de carte.
În prezent, programul se desfășoară în parteneriat cu organizații precum Teach for Romania, Narada, Toți Copiii Citesc și Fundația Hațegan, alături de parteneri precum Star Assembly, McDonald’s, DIGI România, Asociația Oxygen, ZF Lifetec, SanoVita și SAMEDAY. Lista susținătorilor este în creștere continuă.
Despre Fundația Îmi Pasă și Bookster
Înființată în 2005, Fundația Îmi Pasă facilitează accesul la cultură și educație pentru comunitățile vulnerabile și pentru tinerii și copiii cu potențial deosebit. Parte a grupului OCTRA Holding, fundația a sprijinit de-a lungul timpului organizații precum Fundația Regina Maria, Asociația MAME, Asociația Autism Europa, Asociația INACO, Asociația Mâini Întinse și Asociația Zâmbetul Îngerilor. Principalele sale proiecte actuale sunt „Bookster în Școli” și „Magia unei biblioteci”.
Bookster este serviciul prin care utilizatorii pot împrumuta mii de cărți și resurse educaționale, de la titluri de dezvoltare personală și profesională la beletristică, audiobookuri și articole. Comunitatea Bookster a ajuns la 1.500 de companii partenere și 200.000 de abonați.
Companiile interesate să se implice în dezvoltarea programului și școlile care doresc să facă parte din „Bookster în Școli” pot contacta Fundația Îmi Pasă. De asemenea, companiile care vor să ofere Bookster angajaților lor sunt invitate să trimită un mesaj către echipa Bookster.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
