Sfântul Chiriac Sihastrul, prăznuit pe 29 septembrie în calendarul ortodox
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe 29 septembrie pe Sfântul Chiriac Sihastrul, o figură mai puțin cunoscută de publicul larg, dar cu o viață considerată exemplară în tradiția monahală.
Potrivit datelor biografice, Sfântul Chiriac s-a născut în anul 448, în Corint, pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. Era nepot al Episcopului Petru al Corintului și, încă din copilărie, a fost hirotesit citeț al bisericii catedralei.
La vârsta de 18 ani a ajuns la Ierusalim, unde l-a întâlnit pe Sfântul Eftimie. Acesta i-a prorocit că va deveni un mare duhovnic și l-a tuns în monahism, trimițându-l apoi la Sfântul Gherasim de la Iordan. A petrecut nouă ani în acel loc, iar după moartea Sfântului Gherasim s-a întors la Mănăstirea Sfântului Eftimie.
După aproximativ zece ani, fugind de slava oamenilor, Sfântul Chiriac a ales viața sihăstrească în mai multe locuri, stabilindu-se în cele din urmă la Mănăstirea Sfântului Hariton. Despre sine a mărturisit că, în toate zilele vieții sale, lumina soarelui nu l-a văzut mâncând.
A fost cunoscut atât pentru nevoințele sale, cât și pentru darul facerii de minuni. Sinaxarul îl amintește ca „puternic vindecător al bolnavilor și blând mângâietor al celor întristați”. De asemenea, a fost un mare luminător al Bisericii și un stâlp al Ortodoxiei, luptând în special împotriva ereziilor lui Origen.
Sfântul Chiriac Sihastrul s-a mutat la Domnul în anul 557.
Vrei să vezi mai des știrile Reflect Media în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google
